Artmania 2010
Muzica buna, caldura mare, oameni interesanti, calatorie interminabila cu trenul, concert de neuitat, comunitatea gothica, atmosfera meseriasa sunt doar cateva din lucrurile pe care le-am intalnit in si in drumul catre Sibiu cu ocazia editiei de anul acesta a Festivalului Artmania 2010.
Sa combini un oras atat de frumos cu o muzica pe masura (discutabil probabil in functie de gusturi) mi se pare combinatia ideala, asadar felicitari si anul acesta organizatorilor Artmania.
Probabil ca cele aproape 10 ore petrecute in tren ar fi trebuit sa ne taie din entuziasm si sa ne faca sa ajungem sictiriti, nervosi, “inspumati” si tremurand de furie dar parca odata ajunsi in Sibiu am uitat de toate relele si cu gura pana la urechi pe moacele asudate ne-am indreptat alergand catre Piata Mare, incercand sa surprindem chiar si de la distanta, macar cateva acorduri ale finlandezilor de la Swallow the sun.
Din pacate i-am “vazut” de dupa gard dar in aceeasi masura, din fericire am reusit sa ajungem la timp pentru a asculta cateva din piesele preferate. Meseriasi underground-erii finlandezi, caci asa s-au declarat intr-un interviu vazut pe Metalhead, desi daca am auzit eu de ei inainte de festival, ma gandesc ca au totusi un renume.
Dupa prima doza audio, am purces catre pensiunea Kon Tiki, acolo unde ne-am asezat tabara pentru weekend-ul incins (din toate punctele de vedere) ce se anunta. Ne-am intors in inima Sibiului la timp pentru a ne bucura de muzica americanilor de la Kamelot, trupa in care am citit experienta concertelor dat fiind usurinta cu care a comunicat cu publicul, abatand atentia de la sonorizarea problematica.
Deja piata incepuse sa fie populata, lumea adunandu-se pentru capul de afis din prima seara, “surorile miloase” din Anglia. Ce sa zic.. mi-am facut incalzirea cu cateva saptamani inainte de concert, am ascultat mare parte din discografia lor, dat fiind faptul ca nu le-am acordat mare importanta pana acum si venisem cu oarecare interes sa-i vad.
Cert e ca asteptarile nu s-au potrivit cu ceea ce am primit de la ei. Si asta pentru ca The sisters of mercy au dat mai mult decat puteam duce. Ei nici chiar, dar adevarul e ca mi-au lasat impresia ca sunt o mare formatie cu un niste fani pe masura. Publicul a fost foarte simpatic si au sustinut eforturile trupei de a oferi un spectacol cat mai bun.
Cum la astfel de concerte reusite muzica iti intra prin sange, am simtit ca noaptea e inca la inceput asa ca aruncand un ochi pe programul Artmania 2010, am decis sa ne consumam energia in Flying Time, club ce a gazduit petrecerea oficiala The sisters of mercy.
Aici am intrat in contact cu comunitatea gothica, experienta interesanta, un fel de “Interviu cu un (/niste) vampir(i)” in direct. Am ramas impresionat de atentia si timpul alocat vestimentatiei si machiajului. Clubul a oferita o atmosfera intima, placuta, misterioasa si numai buna pentru cei veniti acolo sa se simta in largul lor. Muzica nu pot sa zic ca a fost pe gustul meu, probabil ceva (inrudit cu) goth..?.. melodiile si formatiile alese sunand un pic prea house/tehno pentru ceea ce ascult eu de obicei (fara suparare).
O plimbare nocturna prin Sibiul adormit ne-a asigurat si noua o descarcare a bateriilor urmat de un dulce sforait.
A doua zi ne-am petrecut-o revazand locurile din Sibiu, asteptand o ora si ceva mancarea (ce-i drept foarte buna) de la The gallery (undeva pe Bd. Republicii), tragand cateva cadre, vizitand Muzeul Bruckenthal si expozitia unuia din chitaristii Dark Tranquillity si pur si simplu savurand atmosfera relaxanta data de aerul plin de istorie, terasele imbietoare, comerciantii ambulanti si nu in ultimul rand acei oameni atrasi de aceeasi pasiune - muzica.
La ora 7 Piata Mare era deja plina si de oameni si de bere si de zgomot in asteptarea norvegienilor de la Sirenia. Cu exceptia maniei de a cere publicului sa ridice mainile in aer la fiecare 2 minute, “noua” solista ne-a impresionat intr-un mod foarte placut, pe scena avand o prezenta mult mai energica si electrizanta decat ce vazusem prin videoclipuri. Au sunat foarte placut si au reusit sa intretina o atmosfera perfecta pentru a face loc suedezilor de la Dark Tranquillity.
N-am ce face.. oricat as incerca sa iau o anumita distanta cand vorbesc despre ei si sa fiu impartial, nu reusesc pentru simplul fapt pentru ca omuletii astia au reusit sa umple Piata Mare de oameni, de energie, de mii de voci cantand alaturi de ei si de o atmosfera de neuitat. Nu ne-au oferit doar un spectacol de milioane de stele ci parerea mea e ca ne-au oferit o parte din ei.
Recunosc, eu pentru ei am mers la Artmania, pe langa calitatea de companion fidel al Pisicii haotice in ciuda faptului ca nu m-am declarat niciodata un mare fan al concertelor. Ei bine daca finlandezii de la Amorphis (cu care am facut cunostinta tot la Artmania, dar editia 2006) mi-au plantat adanc samburele asta, e cert ca acum Dark Tranquillity au facut ca acest “virus” sa infloreasca in toata splendoarea sa.
De la melodii de pe albumele vechi, facand o mica istorie a formatiei pana la melodii de pe cel mai recent material, lansat anul asta, DT ne-au umplut sufletele de starea de “liniste intunecata” dupa care oamenii veniti acolo erau atat de insetati. Sonorizare exceptionala, joc de lumini bine pus la punct, comunicarea cu publicul perfecta, forma maxima a membrilor formatiei si entuziasmul oferit de vizita intr-o tara noua au facut o seara memorabilia.
A urmat armeanul Serj Tankian, (fostul) solist System of a Down cu melodii de pe albumul Elect the dead si cateva piese de pe Imperfect Harmonies foarte apreciate de fanii adunati in Piata Mare.
Ne-am intors la Kon Tiki, cu muzica inca rasunand in urechi, cu adrenalina inca curgand prin vene si cu felicitari aduse organizatorilor Festivalului Artmania.
Drumul de intoarcere din ziua urmatoare a fost destul de lejer, cei mai multi din cei veniti la Artmania probabil continuandu-si drumul catre Cluj, acolo unde Iron Maiden se pare ca le-au oferit un spectacol “jos palaria”.
Au urmat alte 10 ore petrecute in tren… daca nu mai bine dar deja eram caliti, prea multumiti de ce am trait in ultimele 2 zile si prea “tranquilli” sa ne mai deranjeze.
Ne vedem la anu’, acelasi loc dar ..speram noi nu si aceeasi ora..